Primarul Ioana Georgescu anunță întâlniri cu cetățenii din comuna Călinești
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 25 martie 2026
Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a anunțat demararea unei serii de întâlniri directe cu cetățenii din toate satele aparținătoare, în perioada următoare. Inițiativa are ca scop dialogul deschis cu locuitorii și identificarea principalelor probleme ale comunității.
„În perioada următoare începem discuțiile cu cetățenii. Voi fi prezentă, alături de o echipă din primărie, în satele comunei noastre pentru a discuta cu dumneavoastră despre problemele comunității”, a transmis edilul.
Întâlnirile vor avea loc după următorul program:
- 25 martie – Școala Văleni, ora 17:00
- 26 martie – Școala Vrănești, ora 17:00
- 27 martie – Școala Radu Negru, ora 17:00
- 28 martie – Școala Drăghicești, ora 17:00
- 29 martie – Școala Udeni, ora 13:00
- 30 martie – Școala Valea Călinești, ora 17:00
- 31 martie – Școala Glodu, ora 17:00
- 1 aprilie – Școala Râncăciov, ora 17:00
- 2 aprilie – Școala Cârstieni, ora 17:00
Totodată, primarul Ioana Georgescu a precizat că va participa și la hramul bisericii din satul Ciocănești, în data de 25 martie, unde va putea discuta cu cetățenii prezenți la slujbă.
Autoritățile locale încurajează participarea locuitorilor la aceste întâlniri, subliniind importanța implicării directe în viața comunității și în procesul decizional.
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în perioada 6 - 17 iulie 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8 - 16, în comuna Căteasca, satele Catanele și Rec...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - vineri, 3 iulie 2026
Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 6–10 iulie, un program diversificat de evenimente cultural-educative, dedicat publicului de toate vârstele. Lansări de carte, conferințe...
- O nouă săptămână plină de cultură la Pitești. Lansări de carte, conferințe și spectacole, în agenda ...
- Pitești: Distribuție Oltenia anunță întreruperi ale furnizării energiei electrice pentru lucrări pro...
- Moonlight Dog Show revine la Bradu. Primarul Dan Stroe invită iubitorii de animale la unul dintre ce...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - luni, 15 iunie 2026
Orașul Topoloveni îmbracă haine de sărbătoare pe 19 iunie 2026, când marchează 605 ani de la prima atestare documentară, printr-un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și identităț...
Articol de ARGESFOCUS.RO – Publicat luni, 29 iunie 2026
O instalație de aer condiționat bine întreținută face fiecare călătorie mai plăcută, indiferent de sezon. Dacă observi că aerul nu mai răcește suficient, apar mirosuri neplăcute sau s...
Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - miercuri, 24 iunie 2026
Societatea HADITON GROUP SRL a anunțat depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Modernizarea fermei avicole (de creștere găini ouă consum)”, investi...

